„Vasluiul e în primele 3 din campionat!** Rezultatul e echitabil!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo și Vasluiul au terminat la egalitate, scor 1-1, în
penultimul meci din această etapă. Cornel Dinu susține că
moldovenii formează o echipă foarte puternică, greu de învins. Însă
oficialul din Ștefan cel Mare admite că Dinamo putea să câștige
dacă avea și un pic de șansă.

„Vasluiul are la ora actuală una dintre cele mai bune
echipe din campionat, poate în primele trei. Am fost egali cu
Vasluiul la ocazii: 3-3. E adevărat că pe final Dinamo, cu puțină
șansă, putea să câștige. Au avut și cei de la Vaslui ocazii, dar nu
singuri cu poartarul, cum am avut noi. Vasluiul mi s-a părut mai
completă decât Dinamo astăzi. Noi aveam două-trei posturi
deficitare. Dacă ne mai gândim că Buhuș, un fundaș superior celor
de la Dinamo, nu a jucat. Este adevărat că Lăcătuș nu are prea
multe schimbări la dispoziție, dar echipa care este trimisă în
teren este completă. Așa cum a decurs jocul, rezultatul este
echitabil”,
a spus Cornel Dinu la Sport.ro

„Procurorul” a explicat și de ce Dinamo nu a terminat turul în
fruntea clasamentului: „S-au pierdut nepermis cinci sau
șase puncte acasă, cu echipe care sunt modeste. Și a mai fost ceva
ce nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria lui Dinamo, am fost
constant dezavantajați de arbitri. Și să vă mai spun ceva:
niciodată campionatul nu a fost așa strâns
„, a mai spus
Dinu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit în club
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit în club
A jucat la EURO 2024 și a devenit ținta ironiilor: ”Tricoul abia îi ascunde kilogramele în plus”. Replica fotbalistului
A jucat la EURO 2024 și a devenit ținta ironiilor: ”Tricoul abia îi ascunde kilogramele în plus”. Replica fotbalistului
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A lăsat în urmă o fetiţă de doar 2 anişori
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A lăsat în urmă o fetiţă…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de la separare
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de…
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Banii se plătesc pe card românilor într-o săptămână. Ordin la Guvern: Să nu se piardă niciun euro
Banii se plătesc pe card românilor într-o săptămână. Ordin la Guvern: Să nu se piardă niciun euro
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai bun produs
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai bun produs
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
×